Cuarțul violet sau Piatra vinului

 După cum puteți observa încă din titlu, azi am decis să fiu în trend cu vremea de afară și pentru că tot a venit iarna să vorbim despre vin sau mai bine zis despre piatra vinului. Cum probabil știți deja, plecăm de la origini, și începem toată nebunia cu o poveste încă din vremea romanilor.

 Legendele zeilor ce se aud din moși – strămoși ne fascinează încă de mici. Bacchus, zeul viței-de-vie și a bunei dispoziții, este pomenit în sute e legende, însă una dintre ele este cea mai frumoasă.
Legenda spune că Bacchus le-a oferit oamenilor secretul fabricării vinului, iar oamenii îl cinsteau cum se cuvine, în petreceri fastuoase, mai ales la început de toamnă, când zeul se întorcea pe pământ, pentru degustarea primului vin al anului. Se spune că, întotdeauna, zeul venea să petreacă alături de oameni, dar, pentru asta, oamenii trebuiau să respecte o dorință anume a zeului – să bea doar din cupe de Ametist, deoarece Ametistul amintea zeului de o poveste de dragoste, sfârșită tragic din vina lui și a excesului de vin. Bacchus fusese îndrăgostit de o frumoasă nimfă, pe nume Amethyste. Nimfele, în mitologie, erau tinere fecioare, fermecătoare și seducătoare, care aveau numeroși iubiți, majoritatea zei. Dar pentru că nimfa nu-l iubea și l-a respins, zeul – amețit de vin și dornic de răzbunare – a prefăcut-o în stâncă. Nemaiputând apoi să schimbe prcesul, cu toată puterea lui supranaturală, Bacchus, cuprins de regrete, și-a spart cupa de vin de stâncă și și-a promis să nu mai bea niciodată până la uitarea de sine. Stânca a căpătat atunci culoarea violet-rubinie a vinului. Atinse de ea, alte pietre se transformau și ele, pe loc, în Ametiste

 Povestea în sine duce cu gândul la cumpătare, cu refuzul excesului. Astăzi, Ametistul este folosit împotriva gândurilor negative, alungă magia neagă, gândurile malefice, blestemele și spiritele rele. Este un cristal foarte puternic, cu un rol protector pentru cei care nu se simt în siguranță sau pentru cei care se tem de accidente sau pericole. Se zvonește că dacă un rău voitor face ceva împotriva purtătorului acestei pietre, Ametistul își schimbă culoarea și avertizează asupra pericolului.
Stimuleză și amplifică capacitățile intelectuale și spirituale ale omului, calitățile psihice, curajul, deschiderea spirituală și sentimentul de mulțumire.
Ajută la canalizarea energilor și la renunțarea viciilor și la temperarea obsesiilor și dependențelor. Este perfect pentu persoanele ce vor să renunțe la tutun, alcool sau alte vicii.   Un cristal ce purifică și liniștește purtătorul, transformă energiile inferioare în energii superioare, transformă energia negativă în energie pozitivă, are efect de calmare sau detensionare în perioade de durere, echilibrează karma. Este o piatră ce te pune în legătură cu divinitatea și latura spirituală, trebuie purtat mai ales de credincioși sau cei care doresc să-și amplifice credința religioasă și divină. Este piatra ce reduce stresul, coșmarurile, agitația, furia și depresia.

Este talismanul norocos al zodei Pești, însă este recomandat tuturor zodiilor. Ametistul este piatră asociată cu planetele Jupiter și Neptun și este recomandată chakrelor 4 (Chakra Inimii), 5 (Chakra Gâtului), 6 (Chakra celui de-al Treilea Ochi) și 7 (Chakra Coroanei). Ametistul este piatra Arhanghelului Jeremiel, cel care răspunde rugăciunilor, care te ajută să schimbi ceea ce nu merge în viața ta și să faci schimbările potrivite și necesare. De asemenea, Ametistul rezonează bine cu cei născuți sub influența numerelor 3, 4 și 8 și cu cei care s-au născut într-o zi de miercuri.

 Cea mai cunoscută variantă de purificare este cea în apă călduță, sub jet continuu; în cazul în care Ametistul este asamblat în diferite bijuterii, poți folosi o periuță pentru a curăța spațiile în care se adună mizeria; este recomandată purificarea cel puțin o dată pe lună. Încărcarea acestuia se face la lumina Lunii. În lumina intensă a Soarelui, culoarea Ametistului devine mai fadă.

 Ajută la vindecare, absoarbe durerea în piatră, protejează sănătatea. Este benefic în caz de insomnie, dureri de cap, benefic pentru ochi, păr, stomac, sistemul nervos central, sistemul digestiv, sistemul endocrin. Echilibrează glicemia, comportamentele deplasate: cleptomanie, alcoolism, dependențe periculoase, vicii. Are efect sedativ, conferă un somn liniștit (se spune că are calitatea de a reduce sforăitul). Bun în caz de diabet, convulsii, nevralgii, dureri de cap, alergii, acnee, migrene, dureri de spate, mahmureală, probleme ginecologice, acest cristal ajuta la regenerarea țesuturilor.

Nu știu cât de des v-ați întâlnit cu el, nsă eu pur și simplu îl ador. Prima pară când am rezonat cu acest cristal a fost când am descoperit magaziul celor de la StoneMania Bijou. Culoarea intensă de mov, dar și strălucirea aparte m-a convins să achiziționez o brățară din Ametist. Ulterior mi-am căutat o pereche de cercei și pentru că soțului meu i-a plăcut foarte mult culoarea (el fiind zodia Pești), i-am confecționat și lui o brățară din această piatră. Câteva luni mai târziu a renunțat la tutun (după multe încercări nereușite). Are 4 luni de când nu mai fumează, iar asta mă bucură enorm.
Vouă vă place culoarea AmetistuluiDacă aveți și voi bijuterii din această piatră, aștept pozele voastre.

Ne citim curând! 😀

Missimperfect12.

O comoară din adâncuri

  Așa cum v-am obișnuit deja, azi revenim la mituri și legende ale pietrelor semiprețioase. Uitându-mă pe site-ul celor de la StoneMania Bijou mi-au furat privirile câteva bijuterii din Coral. Iubitoare de mare și de nisip, nu am putut rezista tentației, așa că mi-am propus să ajung săptămâna aceasta la ei la magazin și să-mi achiziționez câte ceva. Cu siguranță nu voi pleca de acolo doar cu o pereche de cercei sau o brățată, dar despre asta vom discuta într-un articol viitor.
Așadar, dat fiind faptul că am rămas cu gândul la o pereche de cercei din Coral, astăzi vom închide ochii și ne vom imagina că descoperim un imperiu acoperit de ape.

 Legenda acestei pietre provine din mitologia greacă și îl are ca rol principal pe curajosul Perseu. Legenda spune că, în lupta sa cu Kraken (monstrul mărilor controlat de Poseidon), pentru a o salva pe prințesa Andromeda, Perseu s-a folosit de capul Medusei. Sângele Medusei, care cădea în valurile mării se transforma pe loc în Coral Roșu.
 O altă variantă a legendei, ne spune că după salvarea prințesei Andromeda, Perseu a dus capul Medusei undeva pe malurile mării. Pentru a nu transforma oamenii în stane de piatră, Perseu a așezat capul Medusei pe un pat de alge, cu privirea în jos. Instant, patul de alge s-a pietrificat, dând naștere Coralului.
 Tot grecii considerau că această comoară a mării are proprietăți magice chiar și fără adăugarea simbolurilor sau inscripțiilor fermecate. Era folosit în ritualuri, vrăji împotriva focurilor distrugătoare și naufragiilor, astfel marinarii primeau de la soțiile sau iubitele lor bucăți de coral sau bijuterii confecționate din acesta.
Mai târziu, egiptenii puneau bucățele de Coral în mormintele celor dragi ca o formă de protecție împotriva spiritelor rele pentru că în credința lor, fiecare bucățică de piatră semiprețioasă cuprindea cu adevărat o picătură de sânge divin.
Și, pentru că din această ecuație nu pot lipsii romanii, aceștia confecționau copiilor bijuterii din Coral pentru a în proteja de răni. Această tradiție a supraviețuit până în Evul Mediu Timpuriu.
Astăzi, în unele regiuni ale Italiei, Coralul este folosit împotriva infertilității.

 De-a lungul întregii istorii Coralul a fost folosit în nenumărate ritualuri magice, într-un număr semnificativ de culturi și temple care erau adesea ridicate folosind printre altele și acest material. Totuși, a existat și o anumită opoziție în a folosi Coralul în ritualuri pentru că acesta nu este nici plantă și nici mineral. Totuși, piatra semiprețioasă a devenit și un fel de amuletă protectoare împotriva demonilor, furiilor și a altor creaturi invizibile. Iar unii cred chiar că poate proteja împotriva accidentelor, actelor de violență, otrăvirii, furturilor sau sterilității.

 Astăzi, Coralul, are un puternic rol protector. Acesta protejează în mod special copiii, bătrânii și plantele. În funcție de culoarea sa, acesta are proprietăți mistice distincte, astfel: Coralul Alb protejează marinarii, aduce armonie și echilibru și umple golurile aurei; Coralul Roșu este mai mut un stimulent pentru creativitate, pasiune, entuziasm, iubire, înțelegere; iar, în cele din urmă Regele Coralilor (Coralul Negru) conferă pace prin absorbția energiilor negative.

 Dar ce au toate aceste varietăți în comun? Ei bine, Coralul (de orice culore), reduce sentimentul de frustrare și resentimentele, atenuează durerile menstruale și musculare. Acesta mărește capacitatea de comunicare, înțelepciunea și curajul, abilitățile intelectuale și creative, câmpul energetic personal, stimulând respectul de sine, diplomația și concentrarea.
Este recomandat persoanelor ce suferă de leucemie, astm, insomnie, hemoragie, artrită, anemie, dar și persoanelor ce au coșmaruri. Benefic pentru sistemul muscular și osos, reproducător, tiroidă, măduvă, splină și bilă.

 Asemănat cu planeta Marte, încă din antichitate, Coralul, este o piatră reomandată în special zodiei Pești. Ea are un efect puternic și asupra nativilor din Scorpion și Capricorn, dar poate fi folosit cu ușurință și de celelalte zodii.
 Pentru cei născuți sub influența numărului 22 sau 4, acest mineral are un puternic rol protector. 
 De obicei se oferă la aniversarea de 35 de ani de la naștere sau căsătorie. 

 În raport cu Chakrele, Coralul Roșu trebuie folosit pentru prima Chakră (Chakra Bazei), în timp ce cel negru este folosit pentu Chakra Plexului Solar, iar cel roz pentru Chakra Inimii.

 Îngrijirea Coralului este una puțin mai specială, față de restul pietrelor semiprețioase. Acesta se descarcă o dată pe lună într-un castron cu sare de mare (pe pat de sare), dar cu mare grijă deoarece este o piatră semiprețioasă foarte sensibilă. Este preferată încărcarea pe timpul nopții, la lumina Lunii, într-un castron cu apă și sare de mare. Expunerea acestuia la lumina solară pe o perioadă îndelungată, duce la casare.

 Spre final vă las o întrebarea: Ghiciți oare care este piatra națională a Marocului?

 Sper că v-au plăcut poveștile pietrelor semiprețioase. Nu scriu într-o ordine anume (alfabetică sau în funcție de cristalele pe care le am), dar cu siguranță le voi acoperi pe toate. Vom vorbi, pe viitor, și despre alte semne și simboluri pe care le întâlnim frecvent și care are rol protector sau un rol de încărcare energetică. Pe larg despre aceste lucrui vom discuta într-o serie de articole viitoare.
 Nu uitați că mâine apare un nou articol despre uleiuri esențiale, iar miercuri cel mai probabil apare recenzia unei alte cărți pe care am primit-o acum ceva vreme, dar de care nu am avut timp.

Până atunci vă doresc o zi frumoasă! Ne citim curând 😀

Missimperfect12.

Flăcările nordului

 Mulți dintre voi abia așteptați acest articol, și să fiu cât mai sincer cu voi: și eu l-am așteptat. Eram nerăbdătoare să povestim, să aflăm lucruri noi și de ce nu să ne și cumpărăm câteva bijuterii. Da, cristalul despre care discutăm astăzi face parte din colecția mea, și chiar sunt foarte muțumită de el. L-am achiziționat în urmă cu ceva timp de la StoneMania Bijou. Calitatea cristalului este foarte ridicată, iar brățara și colierul pe care le am sunt foarte rezistente.
Așa cum v-am obișnuit deja vom începe cu o mică povestioară, și anume legenda Labradoritului. Acesta mai este recunoscut și dub numele de Spectrolit sau Piatra Neagră a Lunii.

 Dacă Cuarțul Roz ne-a plimbat de-a lungul Greciei Antice, Imeperiului Roman și a Egiptului Antic, Labradoritulne trimite într-o regiune rece, într-un imperiu al iernii permanente, dar care are un farmec aparte.
Legenda eschimoșilor ne spune că, în timpul unei lungi călătorii, un războinic eschimos a descoperit niște pietre misterioase de-a lungul Peninsulei Labrador. Flăcările Nordului (sau cum sunt cunoscute de majoritatea dinte noi drept Aurora Boreală) au fost captive în roca ce sprijinea coastra Labradorului. Războinicul, vrând să le elibereze, a lovit cu sulița sa roca, eliberând astfel o mare parte din ele. Cele care însă au rămas prinse în rocă s-au transformat de-a lungul timpului în Labradoritul din zilele noastre.

 Acesta a fost descoperit pentru prima dată pe Insula St. Paul din Labrador (Canada), undeva prin anum 1770. În acea vreme, mulți tămăduitori foloseau piatra în ritualurile lor, crezând în puterea sa. Spectrolitul a mai fost decoperit și pe coastele Finlandei în timpul celui de-al Doilea Război Monidal.

 Despre această piatră se spune că ajută la eliberarea rapidă de anxietate și depresie, înlocuindu-le cu entuziasm. Stimulează intuiția, activitatea cerebrală și originalitatea. Este o piatră recomandată pentru cei care acumuează și atrag puternice tensiunui și frustrări asupra lor, dar și pentu cei ce nu au relații armonioase cu cei din jur.

 Labradoritul are un efect deosebit asupra celei de-a doua Chakre (Chakra sacrală). Se mai spune că această piatră are un efect foarte puternic asupra celei de-a cincea Chakre (Chakra gâtului), asupra celei de-a șasea (Chackra  celui de-al treilea ochi), dar și asupra Chakrei șapte (Chakra coroanei).
În legătură cu zodiile, Labradoritul este foarte potrivit zodiei Vărsătorului, dar și Scorpionului, Săgetătorului și Leului scoțând în evidență fantezia și creativitatea acestor semne.
Este un cristal destinat în principal celor născuți în ziua de Sâmbătă și rezonează foarte bine cu numerele 6 și 7.

 Spectrolitul oferă purtătorul perseverență, creativitate, intuiție în vremuri dificile sau în momentele de tranziție, de dezechilibru, al propriei persoane. Despre această piatră se mai spune că poate dezvălui misterele propriei persoane prin accentuarea laturii de auto-percepție, scoțând la lumină și cele mai întunecate locuri ale conștiinței.
Este considerat o piatră a viselor, deoarece ajută purtătorul să-și amintească cu ușuriță visele și să le interpreteze. De asemeneaeste considerat a fi un bun lian relațional, ajutând la formarea de legături puternice și durabile. Labradoritul poate oferi capacitatea de a simți emoții puternice, are un puternic efect calmant și echilibrează funcțiile cerebrale.

 Despre acest cristal se mai spune că are și proprietăți terapeutice, nu doar mistice. Acesta previne scolioza și durerile osoase, stimulează vindecarea rapidă în cazul fractrilor și ajută în afecțiuni ale oaselor sau la uzura articulațiilor. De asemenea și persoane ce au proble cu reumatismul sau artrita pot beneficia de efectele acestui nestemat.
Pentru cei ce doresc să beneficieze de efectele benefice ale acestui cristal, recomandarea mea este să fie purtat direct pe piele, atașat pe o bijuterie.

 Atunci când se dorește maximizarea efectelor sale vindecătoare, Spectrolitul trebuie purificat și încărcat. Cum se realizeză acest lucru? Cu siguranță ați observat că fiecare piatră are propriul ritual de purificare și încărcare energetică. Labradoritul este o piatră ce trebuie curățată sub jet de apă călduță, la intervale de timp regulate. Dacă nunța pietrei devine însă mată, aceasta trebuie scufundată în apă minerală și lăsată în lumina soarelui câteva zile. Încărcarea acesteia se face sub lumina razelor soarelui.

Acestea fiind spuse vă doresc o zi cât mai frumoasă și ne citim curând 😀

Missimperfect12.

Cristalul iubirii necondiționate

 Bună tuturor! Așa cum am promis am revenit cu lucruri noi. Știm că „diamantele sunt cele mai bune prietene ale femeilor”, însă ce ar fi să discutăm și despre alte pietre la fel de spectaculoase? De curând am descoperit un magazin superb și special, cu o echipă extraordinară, pe care îl recomand cu toată inima: Stone Mania. Am achiziționat de la ei câteva bijuterii pe care le-am oferit cu drag unor persoane speciale. Mi-a plăcut foarte mult că pentru fiecare bijuterie în parte am primit un Certificat de garanție. Lăsându-vă și pe voi să descoperiți acest minunat Univers, astăzi, am hotărât să vă prezint cât mai multe lucruri despre Cuarțul  Roz sau Cristalul iubirii necondiționate, așa cum mai este numit.
 Așadar, a venit timpul să ne relaxăm, și să citim câteva povești și legende de la vechile civilizații. Este timpul să ne bucurăm de lucrurile mici și frumoase și să ne scriem propriile povești.  În fond, cui nu-i plac poveștile?

  De-a lungul timpului, Cuarțul Roz a apărut în diverse mitologii ale lumii. Vechile popoare, precum grecii, romanii, egiptenii, atribuiau pietrelor proprietății și caracteristici aparte. Fiecare piatră era atribuită unei divinități, unei sărbători, unei zile sau unui moment special din viața fiecărui popor. 

 Astfel, legendele grecești amintesc Cuarțul Roz, ca fiind piatra pe care s-a scurs sângele Afroditei și al lui Adonis. Legenda ne spune că, în goana nebună a Afroditei de a-l salva pe Adonis (rănit de Ares – zeul Soarelui – unul dintre admiratorii Afroditei), aceasta s-a înțepat într-o tufă de spini. Sângele celor doi îndrăgostiți s-a prelins pe Cuarțul Alb, acesta preluând și conservând nuanța de roz. Din legenda Afroditei și a lui Adonis, numim azi acest cristal Piatra iubirii necondiționate.

 Pe de altă parte, poveștile războinicilor romani, ne amintesc faptul că această piatră era folosită de către cei din nobilime pentru confecționarea sigiliilor, semn ce reprezenta averea colosală pe care o dețineau. Tot de la romani știm că, pentru problemele respiratorii, migrenele, chiar și pentru eliminarea toxinelor din organism era folosit Cuarțul RozMai târziu, tinerii războinici ofereau iubitelor și soțiilor acest cristal, pentru a reliefa iubirea supremă.

 În tot acest timp, în celalaltă parte a lumii, vechii egipteni considerau că această nestemată are proprietăți benefice asupra tenului. Ei confecționau măști de înfrumusețare pentu ten, ba chiar credeau că previne îmătrânirea. În zona actualului Irak (Mesopotamia) au fost găsite mărgele de Cuarț Roz, ce par a data încă din anul 7000 î.Hr.

 Astăzi, Cuarțul Roz, este consierat Piatra iubirii necondiționate și a Păcii eterne. Este folosit de persoanele ce au probleme în dragoste și nu numai. Această piatră întărește relațiile între oameni, inducând o stare de bună-dispoziție și calm. Ajută la exprimarea emoțiilor, mărind capacitatea de comunicare a persoanei care-l poartă. 

 Este o piatră ce înlătură gândurile și emoțiile negative, calmând chiar și ieșirile temperamentale. Stimulează creativitatea și talentele artistice, deschizând interesul spre artă. Cuarțul Roz echilibrează energiile yin-yang. Relaxează trupul și mentalul. Conferă frumusețe interioară și exterioară. Aduce dragoste și prietenie.

 Arhanghelul Ariel, vindecător, protectorul animalelor, cel care ne oferă sfaturi și sprijin împotriva propriilor noastre slăbiciuni, amplifică încrederea în propriile forțe, și este asociat Cuarțului Roz.

 Cuarțul Roz rezonează în principal cu Chakra Inimii, având proprietăți benefice asupra acesteia, a circulației sângelui și vaselor sanguine. Totodată stimulează Chakra Gâtului (5), 

Chakra celui de-al Treilea Ochi (4) și Chakra Coroanei (7) aducând vibrația acestora în aliniament cu Chakra Inimii.

 Este considerat cristalul protector al zodiilor Berbec, Taur, Gemeni, Fecioară și Balanță, dar poate fi folosit cu ușurință și de restul semnelor zodiacale.

 Cuarțul Roz rezonează bine cu cei născuți sub influența numărului 7.  Se spune că acest cristal poate fi oferit cadou la aniversari de 2 ani (ex. căsătorie). Dacă îl oferiți în dar, învațați-l pe cel care îl va primi cum să-l purifice.
 Purificarea acestui cristal se face exclusiv cu apă și săpun, în niciun caz pe pat de sare. Un indiciu evident că acesta are nevoie de curățare este schimbarea culorii acestuia.
Încărcrea pietrei se face cu ajutorul luminii soarelui, dar nu în bătaia directă a razelor acestuia. Poate fi utilizată și încărcarea pietrei la lumina lunii.

 Vindecarea pe care o aduce Cuarțul Roz este atât emotională, cât și fizică; reglează și întărește activitatea inimii, echilibrează activitatea ficatului, rinichilor, plămânilor, ganglionilor, organelor genitale, sistemului circulator, urechi, gât, nas, sinusuri, atenuează durerile cardiace; este benefic în cazuri de vertij, răni și chiar de leucemie; ajută la scăderea în greutate; reduce migrenele; util în bolile Alzheimer, Parkinson și demență senilă; reduce stresul și depresia.

 Acestea fiind spuse, vreau să vă anunț că am decis să vorbesc ceva mai mult despre aceste minunății ale naturii. Sper să reușesc curând să vă prezint și alte lucruri interesante. Plecând de la acest articol, vom discuta curând despre Chakre, despre numere, Arhangheli, semne zodiacale și nu numai. Dacă într-o altă secțiune vom vorbi de îngrijirea corpului, aici vom prezenta și metode de îngrijire a minții și sufletului.
Nu uitați să urmăriți site-ul celor de la Stone Mania. De-a lungul articolului, v-am lăsat link-uri de unde puteți achiziționa această piatră semiprețioasă. Voi face asta la fiecare cristal despre care amintim sau povestim.

 Ne citim curând și până atunci vreau să-mi spuneți micile voastre experiențe cu pietrele semiprețioase. 😀

 

Missimperfect12.